1. Context și relevanță practică
La data de 23 februarie 2026, Senatul României a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (proiect înregistrat sub nr. L623/2025), prin care se elimină condiția acordului fostului soț pentru păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, după divorț.
Proiectul de lege, inițiat transpartinic de deputații USR Pollyanna Hangan și Iulian Lorincz, împreună cu deputata PNL Alina Gorghiu, vizează modificarea articolelor 375, 376 și 383 din Codul civil. Proiectul a primit raport de admitere, cu amendamente admise, din partea Comisiei juridice a Senatului și urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, care este for decizional.
2. Reglementarea actuală – limitări și consecințe practice
În forma actuală a Codului civil, art. 383 prevede următoarele:
Alin. (1): La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanța ia act de această înțelegere prin hotărârea de divorț.
Alin. (2): Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.
Alin. (3): Dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei.
Cu alte cuvinte, în reglementarea actuală, dacă unul dintre soți refuză să fie de acord cu păstrarea numelui de către celălalt, soțul care dorește menținerea numelui este obligat să deschidă o acțiune în instanță, să facă dovada unor motive temeinice și să suporte costuri suplimentare de timp și bani.
Practica judiciară a arătat că instanțele au interpretat restrictiv noțiunea de „motive temeinice”, respingând uneori cereri în care soția invoca faptul că este cunoscută cu acel nume de 20-30 de ani în viața socială și profesională, sau că poartă același nume cu copiii săi. Această situație a generat numeroase dificultăți, transformând acordul privind numele într-un instrument de presiune emoțională sau financiară în cadrul procedurilor de divorț.
De asemenea, art. 375 alin. (5) din Codul civil actual prevede că divorțul la notar sau la ofițerul de stare civilă este condiționat de existența unui consens între soți cu privire la numele pe care îl vor purta după divorț. Lipsa acordului asupra numelui împiedica finalizarea divorțului pe cale amiabilă, direcționând părțile către instanța de judecată chiar dacă toate celelalte aspecte ale divorțului erau clarificate.
3. Ce se schimbă – noile prevederi legislative
Proiectul adoptat de Senat modifică substanțial art. 383, noua formă propusă prevăzând:
„La desfacerea căsătoriei prin divorț, fiecare dintre soți poate alege să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei sau să revină la numele purtat anterior. Instanța ia act de această manifestare de voință prin hotărârea de divorț. Dacă soții nu aleg numele pe care îl vor purta după divorț, fiecare dintre foștii soți va păstra numele purtat în timpul căsătoriei.”
Principalele modificări sunt următoarele:
a) Eliminarea condiției acordului fostului soț. Alegerea numelui devine o decizie exclusiv personală. Fiecare fost soț decide individual dacă păstrează numele din timpul căsătoriei sau revine la cel anterior, fără a mai fi necesară aprobarea celuilalt.
b) Eliminarea necesității probării „motivelor temeinice” în instanță. Dispare obligația de a demonstra în fața judecătorului existența unor motive întemeiate care să justifice păstrarea numelui, ceea ce reduce semnificativ costurile și durata procedurii.
c) Păstrarea automată a numelui din timpul căsătoriei. Dacă niciunul dintre soți nu își exprimă o opțiune explicită cu privire la nume, numele purtat în timpul căsătoriei se menține în mod automat. Regula implicită se inversează: dacă în prezent lipsa acordului conduce la revenirea la numele anterior, în noua reglementare tăcerea echivalează cu menținerea numelui marital.
d) Deblocarea divorțului notarial și administrativ. Prin eliminarea cerinței consensului asupra numelui, se deblochează procedura divorțului la notar sau la ofițerul de stare civilă în cazurile în care singurul dezacord dintre soți privea această chestiune. Practic, lipsa unui acord referitor la nume nu va mai constitui un motiv de respingere a cererii de divorț pe cale administrativă.
4. Impactul practic al modificării legislative
Pentru persoanele care divorțează, modificarea are consecințe practice semnificative:
Reducerea birocrației: persoanele care doresc să păstreze numele din timpul căsătoriei nu vor mai fi nevoite să obțină acordul fostului soț, să angajeze avocat sau să parcurgă o procedură judiciară separată pentru acest aspect.
Eliminarea presiunii emoționale: acordul privind numele nu va mai putea fi utilizat ca instrument de șantaj emoțional sau financiar în negocierile aferente divorțului, o situație frecventă în practica curentă.
Simplificarea administrativă: persoanele care își mențin numele din timpul căsătoriei evită modificarea ulterioară a întregii serii de documente (carte de identitate, pașaport, permis de conducere, acte de proprietate, contracte, semnături electronice, abonamente etc.), cu toate costurile și demersurile asociate.
Protejarea legăturii cu copiii: mamele (sau tații) care poartă același nume cu copiii nu vor mai fi obligate să facă dovada gradului de rudenie în situații cotidiene – la școală, spital, graniță sau în alte contexte administrative.
Relevanță pentru Diaspora: pentru românii stabiliți în străinătate, schimbarea numelui implică refacerea documentelor în mai multe țări, drumuri suplimentare și costuri disproporționate. Noua reglementare le oferă posibilitatea de a evita acest calvar birocratic.
5. Alinierea la standardele europene
Potrivit expunerii de motive, proiectul aliniază legislația națională la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și la standardele europene în materie de drepturi fundamentale. Dreptul la nume este o componentă a dreptului la viață privată, protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar condiționarea exercitării acestui drept de acordul fostului soț poate constitui o ingerință disproporționată în identitatea și autonomia personală a individului.
Prin această modificare, România face un pas important în direcția modernizării dreptului familiei, recunoscând că alegerea numelui după divorț este o manifestare individuală de voință, și nu o negociere sau un instrument de presiune.
6. Stadiul legislativ actual
Important: La data redactării prezentului articol (martie 2026), proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată. Urmează dezbaterea și votul în Camera Deputaților, care este for decizional. Până la adoptarea finală de către Camera Deputaților și promulgarea de către Președintele României, prevederile actuale ale art. 383 din Codul civil rămân în vigoare.
Prin urmare, persoanele care se află în prezent în procedură de divorț trebuie să aibă în vedere că reglementarea actuală este încă aplicabilă, iar modificările descrise mai sus vor produce efecte numai după parcurgerea integrală a procedurii legislative și publicarea legii în Monitorul Oficial.
7. Recomandări practice
Până la intrarea în vigoare a noii reglementări, recomandăm persoanelor care se confruntă cu problematica numelui în cadrul divorțului:
a) Să încerce obținerea unui acord amiabil cu privire la numele de familie, în cadrul negocierilor prealabile sau pe parcursul procedurii de divorț.
b) În lipsa acordului, să formuleze o cerere de încuviințare a păstrării numelui în fața instanței, invocând motivele temeinice prevăzute de art. 383 alin. (2) din Codul civil actual – respectiv interesul profesional, social, legătura cu copiii și alte circumstanțe relevante.
c) Să urmărească evoluția proiectului de lege în Camera Deputaților, pentru a putea beneficia de noile prevederi imediat ce acestea vor intra în vigoare.
d) Să solicite asistența unui avocat specializat în dreptul familiei, care poate oferi consiliere personalizată în funcție de situația concretă a fiecărei persoane.